Are arta simbolistica?

Îmi caut de mult curajul sa scriu;sa scriu măcar o propoziție, căci știu ca dacă aștern doar câteva rânduri, n-am sa ma mai pot opri.


Nu știu dacă ma percepe cineva în acest fel, poate în adevăratul fel, cu siguranță – eu, pentru ca nici eu nu las sa iasă acest alter ego la suprafață, rămânând ascuns de toate,, privirile” din exterior~veți și vedea de ce~.

Arta… Ce mai cuvânt,asa-i?Am ajuns, sau cred ca din totdeauna s-a întâmplat asta, sa nu îmi placa sa îl folosesc. Ma simt de parca îmi e interzis sa folosesc cuvântul care îmi exprima toate sentimentele, viziunea asupra tuturor momentelor, evenimentelor, trăirilor. De ce? Pentru ca s-a tocit, incredibil de tare. Trăiesc în secolul mileniului în care toată lumea e artist. Din păcate reprezinta o fațadă pentru dânșii/dânsele. Asa ca,a mea considerație e de alta natura decât a lor, nu semnalizezi când ești artist. Nu, nu si nu… Ești adeptul artei când faci amor cu poezia, când respiratia ta se îngreunează la văzul unui apus care nu e privat de vreun gând lăturalnic ce ar putea denigra cumva frumusețea și esența care-i aparține,cand auzi atingerea și a celui mai mic por de pe pielea corpului ce înzestrează sufletul celui cu care faci dragoste, prin priviri, discuții lungi, gesturi mărunte, simbolice. Bineinteles,acestea reprezinta o infirma parte a ceea ce este cu adevărat arta.

Arta se găsește la interior, nu toată lumea o vede, dar crede-mă:va fi vazuta de cine trebuie.

Nu vreau sa aduc prin aceste cuvinte, sintagme ofensatorii la adresa câtorva, însă cine e artist o știe in sufletul sau, o știe cu toată ființa sa.

Cine e artist nu cauta sa fie văzut special prin arta, ci face arta un lucru cu adevărat special.